Cercetarea avertizează că, uneori, lucrul în echipă poate genera inegalitate.
Încurajarea oamenilor să contribuie la un bine comun poate avea un efect secundar surprinzător: riscul ca recompensele să se concentreze într-un grup mai mic, punându-i pe ceilalți în dezavantaj. Mai simplu spus, "egalitatea și cooperarea sunt adesea în conflict", afirmă Joshua Plotkin, profesor de științe naturale la Universitatea Annenberg. Plotkin, un biolog evoluționist și matematician aplicat, și-a dedicat ani de zile studiului cooperării. Într-un studiu publicat în revista Nature, el și colegii săi au dezvoltat o analiză teoretică ce demonstrează că cooperarea tinde să beneficieze persoanele mai bine conectate. Descoperirile au implicații pentru o gamă largă de domenii, de la modul în care lucrările științifice creditează autorii, până la eforturile la scară largă de combatere a schimbărilor climatice. Astfel de informații, potrivit lui Plotkin, ar putea fi deosebit de valoroase pentru legiuitori și alți oficiali care au capacitatea de a determina alocarea resurselor atunci când stimulează câștigurile colective – beneficii sau profituri realizate de un grup, mai degrabă decât de indivizi. "Modul în care o societate alege să împartă câștigurile colective poate stimula cooperarea tocmai prin concentrarea bogăției", explică el. "Prin urmare, factorii de decizie politică trebuie să cântărească valoarea cooperării în raport cu inegalitatea care o însoțește."
**Cum sunt împărțite recompensele**
Ca exemplu, Plotkin menționează întreprinderile comune, care ar putea varia de la o trupă care împarte redevențele unui album, până la fondatorii unei companii care își împart acțiunile și aranjamentele de arendare agricolă ce implică gestionarea mai multor afaceri agricole pe aceeași parcelă de teren. Fiecare dintre aceste scenarii presupune ca oamenii să își combine resursele într-o singură întreprindere, convenind probabil în prealabil cum să împartă orice câștiguri sau beneficii semnificative. Acest lucru nu înseamnă întotdeauna același lucru, însă: alocarea poate fi împărțită în mod egal, de exemplu, sau ponderată în favoarea celor care au mai mult de contribuit. Conform constatărilor studiului, Plotkin afirmă că "regula de alocare" – un termen standard în domeniu pentru distribuirea recompenselor din cooperare – poate influența cât de dispuși sunt oamenii să coopereze într-o anumită întreprindere încă de la început și cât de inegale devin câștigurile finale. Aceste dinamici ar putea apărea în multe domenii.
**De la listele de autori la acordurile climatice**
Contribuția la un articol științific este un act de cooperare, iar regula de alocare se referă la atribuirea creditului de autor; autorii ar putea fi listați în funcție de contribuția lor sau în ordine alfabetică, implicând o distribuție egală a creditului. Acest lucru ar putea conta enorm în domenii competitive unde creditul este esențial pentru avansare, explică Plotkin. În scenarii precum reducerea emisiilor în cadrul tratatelor climatice, regula de alocare poate avea efecte cu adevărat globale, afirmă Plotkin. Beneficiile precum creditele de compensare a emisiilor de carbon ar putea fi împărțite proporțional cu contribuția unei țări sau uniform, indiferent de impactul potențial. "Împărțirea beneficiilor în mod egal între națiuni ar putea atrage mai multe dintre ele în acord, dar tinde să concentreze câștigurile la câțiva jucători mari, aflați în poziții centrale", spune el.
**Cooperarea după descoperirea epocală**
Laboratorul lui Plotkin utilizează matematica pentru a studia răspândirea comportamentelor și strategiilor în rândul populațiilor. Pentru a analiza cooperarea și a înțelege răspândirea comportamentului social într-o populație, echipa sa a adaptat concepte și calcule utilizate inițial pentru studiul răspândirii genelor. Studii anterioare din laboratorul său și ale altor cercetători s-au concentrat pe susținerea cooperării într-o lume în care este tentant să fii egoist. Echipa lui Plotkin, în contrast, a fost interesată de o altă întrebare: Cum cooperează indivizii la împărțirea beneficiilor după ce au produs ceva valoros și ce înseamnă acest rezultat pentru prosperitatea și egalitatea pe termen lung? "Ce este nou aici este că tratăm cooperarea nu ca pe o linie de sosire, ci ca pe un punct de plecare: odată ce prinde contur, ce înseamnă asta pentru distribuția bunăstării?", întreabă Plotkin. "Acest lucru conectează dinamica evolutivă cu întrebări studiate în mod tradițional de economie și științele sociale, cum ar fi inegalitatea și proiectarea instituțiilor."
**Testarea răspunsurilor la inegalitate**
El afirmă că echipa intenționează să construiască pe baza descoperirilor din studiu, analizând întrebări precum cum își ajustează societățile împărțirea beneficiilor odată ce observă că a apărut inegalitatea. Politicile adaptive care iau în considerare apariția inegalității, meditează Plotkin, ar putea avea potențialul de a elimina conflictul identificat de echipa sa – dar este prea devreme să spunem. "Am abia zgâriat suprafața acestei probleme, analizând câteva reguli de alocare standard și simple", spune el. "Mai este atât de mult de făcut."