Yenul japonez a înregistrat o nouă scădere, atingând un minim al ultimilor patru decenii, cursul USD/JPY depășind pragul de 163. Investitorii continuă să își reducă expunerea pe yen, pe fondul creșterii diferențelor de randament la nivel global și al ascensiunii prețurilor la energie. Această depreciere pune din nou în prim-plan politica monetară a Japoniei și ridică întrebări privind posibila intervenție a autorităților pe piața valutară pentru a încetini declinul.
În prezent, piețele par neîncrezătoare în iminența unei intervenții. Deși Japonia are un istoric de intervenții în momentele în care mișcările valutare devin dezordonate, oficialii au evitat, în general, să lupte împotriva tendințelor puternice de piață în perioadele de lichiditate profundă, unde intervențiile tind să fie mai costisitoare și mai puțin eficiente. Mai degrabă, traderii se concentrează pe o întrebare fundamentală: dispune Tokyo de instrumente politice capabile să inverseze slăbiciunea structurală a yenului, sau doar să îi încetinească ritmul? Această problemă devine relevantă înaintea ședinței de politică monetară a Băncii Japoniei din 31 iulie.
Deși amenințările cu intervenția pot genera momente de volatilitate, marea problemă pentru piețe este dacă politica monetară, politica fiscală și dinamica dobânzilor globale au lăsat Japonia cu puține opțiuni atrăgătoare.
Oficialii japonezi nu au întârziat să reacționeze la cea mai recentă depreciere a yenului. După ce cursul USD/JPY a depășit 163 peste noapte, ministrul de finanțe Satsuki Katayama a reiterat avertismentul familiar al guvernului, afirmând că poziția autorităților „nu s-a schimbat deloc” și că vor „lua măsuri decisive în mod corespunzător în orice moment” dacă va fi necesar. Secretarul general al cabinetului, Minoru Kihara, a transmis un mesaj similar, subliniind că guvernul este pregătit „să răspundă în mod corespunzător în orice moment”.
Cu toate acestea, reacția pieței a fost notabil de moderată. Traderii au ignorat în mare parte declarațiile, subliniind cât de ineficiente au devenit intervențiile verbale după utilizarea lor repetată în ultimii ani. Tăcerea din partea principalului diplomat valutar, Atsushi Mimura, a fost, poate, la fel de notabilă. Fiind persoana considerată de piețe ca având cea mai mare influență asupra momentului unei eventuale intervenții, decizia sa de a nu face comentarii publice le-a lăsat investitorilor puține motive să creadă că o acțiune imediată era în pregătire.
În timp ce autoritățile au demonstrat în repetate rânduri disponibilitatea de a interveni atunci când mișcările valutare devin excesiv de volatile, ele au preferat, de asemenea, să acționeze în momente de lichiditate mai redusă pe piață, permițând intervenției să aibă un impact mai mare cu o forță mai mică. Această considerație ar putea fi deosebit de importantă în această săptămână. Cu piețele globale pe deplin funcționale și lichiditatea profundă pe parcursul săptămânii, orice încercare de a combate un raliu al dolarului determinat de randamente ar fi probabil costisitoare și de scurtă durată. În loc să conteste direct tendința, Tokyo ar putea prefera să păstreze elementul surpriză, bazându-se pe avertismente verbale pentru a descuraja poziționările speculative. Până acum, însă, aceste avertismente au rămas neascultate, investitorii fiind din ce în ce mai convinși că intervenția poate, în cel mai bun caz, să încetinească declinul yenului, dar nu să îl inverseze.
Yenul a găsit o scurtă ușurare după ce Bloomberg a raportat că oficialii Băncii Japoniei sunt deschiși la creșterea ratelor dobânzilor într-un ritm mai rapid decât anticipează economiștii, deoarece slăbiciunea persistentă a monedei crește riscurile de inflație. Raportul a sugerat că factorii de decizie sunt din ce în ce mai preocupați de faptul că un yen mai slab amplifică inflația importată, chiar dacă piețele se așteaptă în continuare ca BoJ să lase politica neschimbată la ședința din 31 iulie, înainte de a lua în considerare o nouă majorare a ratei mai târziu în acest an.
Fie că sunt sancționate oficial sau nu, astfel de rapoarte ar putea face parte dintr-o strategie mai largă menită să stabilizeze moneda înaintea ședinței de săptămâna viitoare. Dacă intervenția directă a devenit mai puțin eficientă, modelarea așteptărilor pieței prin retorică atent calibrată sau scurgeri de informații privind politica ar putea oferi o modalitate mai puțin costisitoare de a susține yenul. Prin încurajarea investitorilor să anticipeze o traiectorie mai „hawkish” a BoJ, oficialii ar putea restrânge modest așteptările privind ratele și ar putea declanșa perioade de acoperire a pozițiilor „short” pe yen, fără a cheltui rezerve valutare. Această posibilitate face ca zilele următoare să fie deosebit de importante. Piețele vor urmări cu atenție orice indicii suplimentare din partea oficialilor BoJ sau a surselor guvernamentale că factorii de decizie sunt din ce în ce mai neliniștiți de nivelurile actuale ale cursului de schimb. Un flux constant de semnale „hawkish” ar sugera că autoritățile încearcă să pregătească piețele pentru o poziție politică mai asertivă. Chiar și așa, așteptările singure pot oferi doar un sprijin temporar. Cu excepția cazului în care BoJ oferă, în cele din urmă, un ciclu de înăsprire monetară semnificativ mai agresiv decât anticipează piețele, orice revenire a yenului determinată de retorică ar putea fi de scurtă durată.
Chiar dacă Banca Japoniei decide, în cele din urmă, să înăsprească politica într-un mod mai agresiv, este departe de a fi clar că acest lucru ar produce o recuperare susținută a yenului. Problema fundamentală este că slăbiciunea monedei japoneze este înrădăcinată în diferențele structurale de randament, nu doar în așteptările pentru o singură majorare suplimentară a ratei. Cu petrolul Brent depășind 94 de dolari pe baril, piețele sunt îngrijorate că o inflație reînnoită la energie ar putea menține Rezerva Federală și alte bănci centrale majore pe o cale politică mai restrictivă pentru mai mult timp. Dacă ratele dobânzilor externe continuă să crească alături de ratele japoneze, decalajul care susține slăbiciunea yenului ar putea să se micșoreze abia.
În același timp, BoJ nu se poate concentra doar pe cursul de schimb. Piața obligațiunilor guvernamentale japoneze arată deja semne de presiune, randamentul obligațiunilor pe 10 ani atingând 2,90% la începutul acestei luni – cel mai înalt nivel de la sfârșitul anilor 1990 – înainte de a scădea modest la aproximativ 2,73%. Creșterea randamentelor reflectă nu numai preocupările legate de inflație legate de prețurile mai mari la petrol, ci și neliniștea crescândă cu privire la planurile de expansiune fiscală ale prim-ministrului Sanae Takaichi. Investitorii cer o compensație mai mare pentru a deține datorie guvernamentală japoneză, pe măsură ce așteptările privind o înăsprire monetară suplimentară intră în coliziune cu preocupările legate de creșterea împrumuturilor guvernamentale.
Acest lucru lasă factorii de decizie confruntați cu un echilibru dificil. Un ritm mai rapid al creșterilor ratelor ar putea oferi un anumit sprijin yenului, dar ar risca și accelerarea creșterii randamentelor JGB, înăsprirea condițiilor financiare și creșterea sarcinii de deservire a datoriei guvernamentale. Cu alte cuvinte, BoJ nu se confruntă cu un singur obiectiv politic. Ea are o provocare pe două fronturi: stabilizarea unei monede în scădere, evitând în același timp un stres inutil pe o piață a obligațiunilor care se confruntă deja cu randamente record din ultimele decenii. În aceste condiții, chiar și un BoJ mai „hawkish” este puțin probabil să ofere genul de apreciere susținută a yenului pe care piețele o speră.