În ultimii ani, Europa a demonstrat o capacitate remarcabilă de adaptare și o eficiență crescută, performanțe adesea subestimate de analiști și de publicul larg. Deși cifrele economice ar putea sugera o stagnare sau chiar un declin, realitatea este că Uniunea Europeană reduce constant dependența de resursele energetice și își optimizează consumul, ceea ce conduce la o economie mai rezilientă.
Un indicator elocvent este reducerea consumului de energie per unitate de produs intern brut (PIB). Fiecare euro generat de economia UE consumă acum cu 44% mai puțină energie decât în 1995, iar o treime din această îmbunătățire s-a realizat începând cu anul 2019. Această eficiență crescută, deși nu este întotdeauna vizibilă în cifrele macroeconomice tradiționale, reprezintă o victorie strategică.
Impactul prețului gazelor naturale asupra pieței de electricitate a fost, de asemenea, un test pentru reziliența europeană. În Spania, gazul a setat prețul energiei electrice în doar 15% din orele anului, în timp ce în Italia acest procent a atins 89%. Când Strâmtoarea Ormuz a fost închisă, afectând rutele de aprovizionare cu petrol și GNL (gaz natural lichefiat), Spania a înregistrat o creștere economică de 0,7%, în timp ce Italia a fost marcată ca fiind cea mai expusă economie din zona euro.
Dependența de gazul rusesc a scăzut dramatic, de la 45% la aproximativ 12% din importurile UE. SUA au devenit un furnizor major de GNL pentru Europa, acoperind două treimi din necesar, iar Germania se bazează în proporție de 89% pe importurile americane. Aceste schimbări, combinate cu investițiile masive în infrastructură energetică, demonstrează o strategie pe termen lung de diversificare și securizare a aprovizionării.
Teoria conform căreia Europa este o „victimă” a contextului geopolitic energetic se contrazice cu realitatea. Deși UE importă 57% din energia pe care o consumă și a cheltuit 340 de miliarde de euro pe combustibili fosili anul trecut, economia sa nu dă semne de colaps. Comisia Europeană și-a ajustat prognoza de creștere pentru 2026 la 1,1%, cu o revenire la 1,4% anul următor, iar rata șomajului rămâne stabilă în jurul valorii de 6%.
Investițiile în eficiență energetică pe parcursul a două decenii au început să dea roade. Între 1990 și 2024, blocul comunitar și-a crescut economia cu peste 70%, reducând în același timp emisiile nete de gaze cu efect de seră cu 40%. Consumul primar de energie a scăzut cu 9,6% în ultimul deceniu, iar în Germania, scăderea a fost de 21%. O economie care produce mai mult, consumând mai puțin, este o economie mai eficientă.
Schimbările structurale, precum înlocuirea centralelor pe gaz cu pompe de căldură și izolarea locuințelor, deși pot părea mici la nivel individual, au un impact semnificativ la nivel macroeconomic. Aceste investiții mențin banii în economiile naționale, spre deosebire de importurile de combustibili fosili. Deși PIB-ul poate înregistra o creștere inițială datorată construcțiilor, pe termen lung, beneficiul se traduce prin cheltuieli mai mici și o economie mai sustenabilă.
Exemplul Spaniei este notabil: rețeaua sa energetică se bazează pe surse regenerabile în proporție de peste 55,5% din generare, inclusiv auto-consum, și dispune de peste 80 de gigawați de energie eoliană și solară. Comparativ, Italia depinde în continuare în proporție de 74,8% de importuri și 52,3% de combustibili fosili. Această diferență de reziliență se datorează deciziilor strategice luate în urmă cu un deceniu.
Sistemul de măsurare a competitivității, bazat pe comparația cu SUA și China, ignoră adesea diferențele fundamentale. De exemplu, SUA cheltuie cu 17,6% din PIB pe sănătate, obținând o speranță de viață mai mică decât UE, care alocă doar 10% din PIB. Aceste costuri diferențiate nu sunt întotdeauna reflectate în metricile economice tradiționale.
Deși există provocări, precum costurile ridicate ale energiei pentru companiile europene comparativ cu cele americane, studiile arată că firmele europene au compensat prin creșterea eficienței energetice. Această constrângere a dus la dezvoltarea celei mai puțin intensive din punct de vedere energetic economii majore din lume, cu un sistem energetic unde eolianul și solarul depășesc combustibilii fosili.
Este important să recunoaștem și problemele reale. Reducerea consumului energetic s-a realizat parțial prin restructurări dureroase, cu închiderea unor fabrici intensive energetic, cum ar fi cele din industria chimică, metalurgică și a materialelor de construcție. De asemenea, emisiile din importuri, cum ar fi amoniacul, nu dispar, ci doar devin responsabilitatea altor țări. Progresul în atingerea țintelor pentru energie regenerabilă și economie circulară este, de asemenea, sub așteptări.
Criza energetică a expus vulnerabilități, precum deficitul de flexibilitate și de stocare. Însă, accentul pus pe reducerea dependenței de gazul rusesc, prin înlocuirea cu GNL american, deși este un pas necesar, ridică problema unei noi dependențe. Strategia UE se orientează spre soluții bazate pe eficiență, regenerabile și electrificare, cu ținte ambițioase pentru pompele de căldură și stocarea energiei.
Modelul cooperativeleor din Emilia-Romagna, Italia, oferă o perspectivă interesantă. Acestea au contribuit la prosperitatea regiunii prin implicarea comunităților locale și reziliență economică. Similar, comunitățile energetice din Europa, deși încă se confruntă cu provocări administrative, reprezintă un model pentru viitorul energetic descentralizat.
În concluzie, Europa se confruntă cu o creștere economică lentă, dar este o economie care a progresat semnificativ în reducerea emisiilor și a eficienței energetice. Succesul în gestionarea crizei energetice și reducerea dependenței de importuri demonstrează o reziliență structurală, adesea trecută cu vederea în analizele convenționale. Fiecare pas spre independența energetică reprezintă o sporire a suveranității, un aspect pe care sistemul contabil actual nu îl poate măsura cu exactitate.