Bucureștiul a intrat oficial în Cartea Recordurilor cu o masă impresionantă de 5 kilometri, evenimentul "Masa care unește" reușind să adune zeci de mii de oameni cu un scop nobil: strângerea de fonduri pentru construirea primului spital de psihiatrie pediatrică din țară.
Evenimentul a reunit aproximativ 20.000 de participanți, care s-au așezat la numeroasele mese ce au însumat o lungime totală de 5.055 de metri. "Masa care unește" a fost amplasată de-a lungul Bulevardului Unirii, până la Piața Constituției, în fața impunătorului Palat al Parlamentului. "Așa ceva trăiești o dată-n viață! A fost o atmosferă incredibilă azi, în centrul Capitalei, unde 20.000 de oameni s-au așezat la cea mai lungă masă din lume, de 5 km. Și, da, am bătut recordul mondial! Un reprezentant Guinness World Records, prezent la fața locului, a certificat recordul. Dar nu doar despre asta a fost vorba. Ci despre comunitate, despre solidaritate, despre prietenii care se leagă între oameni care aleg să stea împreună la aceeași masă pentru o cauză nobilă: să contribuie la construcția primului spital de psihiatrie pediatrică din România”, a transmis Primăria Municipiului București printr-o postare pe Facebook.
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a felicitat organizatorii de la "Masa care unește" pentru reușita de a-i aduce pe bucureșteni împreună, la aceeași masă. "A fost o mare sufragerie astăzi, în Piața Constituției. Așa cum îmi place mie să spun, că vreau să avem un oraș ca o sufragerie, ei bine, a fost, literalmente, un oraș sufragerie!”, a declarat edilul.
Primarul Ciucu a mulțumit Fundației Metropolis, care, prin fondurile colectate la acest eveniment, continuă construcția primului Spital de Psihiatrie Pediatrică din România, proiect ce se desfășoară în curtea Spitalului "Prof. Dr. Alexandru Obregia".
Succesul evenimentului din capitala României a atras atenția presei internaționale. Associated Press relatează că fondurile strânse vor fi utilizate pentru construirea unui centru de psihiatrie pediatrică cu o suprafață de 3.900 de metri pătrați, în cadrul complexului Spitalului Obregia din București. Potrivit Fundației Metropolis, care susține proiectul, acesta este finanțat din donații și sponsorizări private și va costa aproximativ 16,5 milioane de euro. „Este un proiect care a pornit de la o nevoie reală”, se arată pe site-ul fundației. „Secția actuală a Spitalului Obregia funcționează într-un spațiu vechi, supraaglomerat, care nu mai satisface nevoile medicale și emoționale ale copiilor… Înseamnă șansa de a aduce mai aproape de realitate un spital care va beneficia anual peste 5.700 de copii care se confruntă cu boli mintale severe.” Fundația subliniază că numărul copiilor diagnosticați cu tulburări mintale grave, precum depresia, tulburările de comportament, consumul de substanțe, autismul și ADHD, a "crescut alarmant" în România, de la 3.839 în 2018 la peste 5.600 în 2024. Clinica actuală de psihiatrie pediatrică a spitalului dispune de 62 de paturi, dar există secții cu multe paturi care nu au băi proprii, conform fundației. De asemenea, se menționează că lipsa de spațiu a vechii unități îngreunează discuțiile private cu pacienții și familiile acestora. Noua clădire, pe cinci niveluri, va include cabinete medicale, săli de terapie ocupațională și realitate virtuală, spații senzoriale și educaționale, zone dedicate relaxării, precum și o secțiune destinată tratamentului dependenței în rândul adolescenților. Anterior, recordul Guinness pentru cea mai lungă masă realizată din materiale reciclate, deținut tot de Bloom the World, a fost de 2.782 de metri, stabilit în orașul Alba Iulia, la aceeași dată anul trecut.

