Bursă. Gabriel Avrămescu, ASF: Piața de creștere a IMM-urilor din cadrul Bursei de Valori București ar trebui să fie autorizată la sfârșitul lunii august; va funcționa ca o punte între antreprenoriat și piața de capital.
Gabriel Avrămescu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF): Vom premia consecvența și tenacitatea antreprenorilor pentru a aplica bune practici de guvernanță, de a se conecta cu mediul de management, chiar și atunci când inițial era un business al unei singure persoane. Autor: Matei Pantea 31.07.2026, 09:00 ♦ Reprezentantul instituției a vorbit ieri în cadrul evenimentului de lansare a cărții BVB Arena, platformă dedicată companiilor românești cu potențial de creștere.
Piața de creștere pentru IMM-uri, gândită ca un segment distinct de AeRO în cadrul Bursei de Valori București, ar urma să fie autorizată la finalul lunii august, a declarat joi Gabriel Avrămescu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Proiectul a fost creat încă de anul trecut, când Remus Vulpescu, directorul general al BVB, anunța în cadrul conferinței ZF Piața de capital 2025 că operatorul lucrează la o piață distinctă de AeRO, care să dispună de propriile criterii de admitere cantitative și calitative. Conform acestuia, scopul declarat este atragerea companiilor care pot crește rapid și care au potențialul de a face pasul la un moment dat spre Piața Reglementată.
„Dacă nu vor mai apărea alte probleme, din estimările mele, consider că la sfârșitul lunii august vom avea o piață de creștere, o nouă oportunitate de acces la finanțare“, a declarat Gabriel Avrămescu în cadrul evenimentului de lansare a cărții BVB Arena, organizat pe 30 iulie.

