Percepția comunităților locale din România față de muncitorii străini aduși să ocupe posturi rămase neocupate de luni de zile este un subiect complex, marcat de nuanțe și diferențe regionale semnificative. Elena Panțiru, vicepreședintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM), subliniază într-un interviu acordat Economica.net că, deși marile orașe manifestă o deschidere mai mare, aceasta nu se datorează neapărat toleranței, ci mai degrabă anonimatului pe care îl oferă. În contrast, în localitățile mici, prezența unui grup de muncitori străini poate schimba vizibil peisajul social, generând reacții intense, atât pozitive, cât și negative.
Un factor determinant în acceptarea sau respingerea muncitorilor străini pare a fi experiența anterioară a comunității cu migrația. Zonele din care au plecat masiv români la muncă în străinătate manifestă, în general, o atitudine mai înțelegătoare. „Într-o localitate unde jumătate din familii au pe cineva plecat în Spania sau Italia, oamenii recunosc situația celui venit din Nepal, au trăit-o ei înșiși sau au trăit-o copiii lor. Empatia nu vine din principii, ci din experiență directă”, explică Elena Panțiru.
Pe de altă parte, în localitățile cu șomaj ridicat, prezența muncitorilor străini este percepută ca o amenințare, ca o „luare a locurilor de muncă”, chiar dacă, în realitate, acele posturi au rămas neocupate pentru perioade îndelungate. „Acolo unde există deficit real și evident – se închid restaurante pentru că nu găsesc personal, se opresc șantiere pentru că nu sunt muncitori – prezența lucrătorilor străini e percepută ca soluție, nu ca amenințare”, adaugă Panțiru.
În ceea ce privește compatibilitățile între regiunile României și statele de origine ale extracomunitarilor, Elena Panțiru infirmă existența unor rezonanțe psiho-culturale. Mai degrabă, se observă corelații legate de piața muncii. Zonele cu industrii specifice, precum cea textilă sau navală, atrag lucrători din țări cu tradiție în acele domenii, căutându-se competența acolo unde ea există. Ulterior, se formează comunități în jurul acestor grupuri, prin recomandări și prin apariția de servicii specifice, precum magazine cu produse autohtone sau lăcașuri de cult, ceea ce poate crea impresia unei afinități, dar care este, de fapt, un efect de acumulare.
Tensiunile sociale, acolo unde apar, nu sunt, în general, de natură structurală, ci au cauze concrete și localizate. Vizibilitatea bruscă a unui grup mare de străini într-o comunitate mică poate amplifica percepția asupra prezenței lor, chiar dacă numărul real este mic. Diferențele religioase și alimentare pot genera fricțiuni inițiale, dar experiența arată că acestea se estompează odată cu cunoașterea reciprocă. Incidentele izolate, amplificate de rețelele sociale, au un impact major, putând defini raportarea întregii comunități pentru luni de zile.
Rolul angajatorului este esențial în buna integrare a muncitorilor străini. Firmele care asigură cazare decentă, mediere cu comunitatea locală și clarificarea regulilor interne obțin, de regulă, rezultate bune. Cele care ignoră aceste aspecte creează singure probleme, pe care apoi le atribuie comunității.
La finalul anului 2025, peste 148.000 de străini dețineau permis de ședere în scop de muncă în România, un număr aproape dublu față de 2023. Cetățenii din Nepal sunt cei mai numeroși. Pentru ei, un contract de muncă în România reprezintă nu doar o schimbare de venit, ci o transformare semnificativă a statutului personal.